Actualitate

ULTIMĂ ORĂ: Parohiile din Orăștie vor putea oficia Slujba de Înviere

todaymartie 25, 2021 585 3 5

Background
share close

Premierul Florin Cîțu a discutat joi cu reprezentanții cultelor religioase despre modul în care vor fi oficiate slujbele de Înviere în acest an. Una dintre soluțiile găsite este ca restricția de circulație pentru populație să fie ridicată în noaptea de Paște fie până la ora 2.00, fie pe toată durata nopții. Astfel, credincioșii orăștieni vor putea participa la Slujba de Înviere, cu respectarea normelor sanitare.

Anunțul Patriarhiei:

„Întâlnirea de astăzi, 25 martie, organizată de Secretariatul de Stat pentru Culte la sediul Guvernului pe tema condițiilor în care se vor desfășura anul acesta sărbătorile pascale, a fost una bazată pe un dialog deschis, onest, animat de cele mai bune intenții comune în identificarea soluțiilor optime pentru respectarea libertății religioase și, simultan, a respectării măsurilor sanitare în vigoare.

Toate cultele religioase au făcut propuneri adecvate situației epidemiologice încă delicate prin care trecem, dar și respectării depline a libertății religioase prin posibilitatea participării fizice a credincioșilor la momentele importante ale sărbătorilor, respectiv la Slujba de Înviere.

Deschiderea tuturor oficialităților pentru buna, ordonata și în același timp fireasca desfășurare a Slujbei de Înviere, ca și a celorlalte sărbători proprii altor culte religioase în următoarea perioadă, indică faptul ca acestea se vor putea desfășura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare ce vor rămâne obligatorii (purtarea măștii, distanțarea sanitară, deplasarea pe jos sau cu mijloc de transport propriu la lăcașul de cult de care aparținem etc).”

Foto: Călin Jorza

Scris de radio color

Rating

Postari anterioare

Actualitate

Vetuța Stănescu, exemplul femeii puternice în politica românească

Deputatul care a reușit să schimbe mentalități Într-o societate în care masculinitatea reprezintă putere și feminitatea vulnerabilitate, femeia se vede nevoită să nu lase reglarea balanței numai pe umerii corectitudinii politice. Astfel, curajul este arma prin care mentalitățile sunt schimbate obiectiv în anul 2021. În ciuda aparentei vulnerabilități a femeii, există doamne care au demonstrat că pot depăși orice obstacol. Femeile de succes reprezintă în secolul XXI un reper, dând […]

todaymartie 25, 2021 961 3 2

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu o sa fie publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

0%