Actualitate

Tânără bolnavă de Covid, decedată la Spitalul Municipal Orăștie

todayaprilie 2, 2021 3497 7

Background
share close

Tânăra a stat acasă două săptămâni, fără să apeleze la ajutorul medicilor 

O tânără în vârstă de 39 de ani, transferată zilele trecute la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal Orăștie a decedat din cauza complicațiilor pe fondul infectării cu virusul SARS-CoV-2. Aceasta locuia într-o comună din apropierea orașului Deva și a ajuns la spital după ce a stat două săptămâni fără să ceară îngrijiri medicale, deși starea fizică îi era vizibil deteriorată.

Medicii Spitalului Municipal spun că la data transferului plămânii femeii erau afectați în proporție de aproximativ 75 la sută, saturația de oxigen fiind și ea foarte scăzută:

Pacienta a stat acasă două săptămâni infectată cu virusul. A ajuns la spitalul din Deva după care a fost transferată la ATI Orăștie. La data transferului starea pacientei era deteriorată, avea o afectare pulmonară de cca. 75 la sută și saturația de oxigen scăzută. Au fost luate toate măsurile pentru salvarea ei. Au fost făcute toate tratamentele conform protocolului, i-a fost administrată chiar și plasmă, dar din păcate organismul ei foarte deteriorat la ora respectivă nu a mai putut face față. – Dr. Daniela Ene, purtător de cuvânt Spitalul Municipal Orăștie.

Înregistrarea integrală, difuzată în cadrul buletinului de știri locale Radio Color:

  • cover play_arrow

    Tânără bolnavă de Covid, decedată la Spitalul Municipal Orăștie radio color

Tânăra a primit toate îngrijirile medicale necesare, însă starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid, aceasta pierzând lupta cu viața la trei zile după transferul la Orăștie.

Secția ATI Orăștie, ocupată la capacitate maximă

Spitalul Municipal Orăștie are în momentul de față 6 locuri la ATI și o linie de gardă permanentă, însă reprezentanții spitalului spun că locurile sunt mereu ocupate, în spital fiind internați în prezent pacienți care așteaptă eliberarea unui pat în secția de Terapie Intensivă.

Din cauza valului 3 de îmbolnăviri, locurile din secțiile ATI sunt ocupate la nivelul județului Hunedoara. Reprezentanții spitalului din Orăștie îndeamnă în continuare la prevenție, sfătuind orăștienii să se imunizeze cu ajutorul vaccinului. Totodată, aceștia recomandă testarea imediat după ce persoanele au simptome ori suspectează îmbolnăvirea.

Scris de radio color

Rating

Postari anterioare

Actualitate

Îngeri pentru suflete, un vis devenit realitate

Din suflet pentru suflete De mai bine de trei ani de zile, Asociația Îngeri pentru suflete-Alexandra Timar a adus bucurie și speranță în casele miilor de români. Alexandra Timar, tânăra arădeancă a avut visul de a construi în jurul ei o comunitate de oameni buni alături de care să aducă lumină și speranță în ochii celor care aceasta s-a stins de mult timp. Până la înființarea propriei asociații, Alexandra Timar […]

todayaprilie 1, 2021 207 8 5

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu o sa fie publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

0%